|
|
În alimentaţia omului, pe lângă alte surse, se regăseşte şi acea hrană, care furnizează organismului lipidele. Diverse produse conţin în cantitate mai mare sau mai mică grăsimi, multe dintre acestea fiind “mascate”, în sensul că nu dau aparenţa unei încărcături mari de trigliceride.
Sursele lipidice concentrate de hrană, se pot împărţii, în funcţie de consistenţa fizică, în două mari categorii; grăsimi lichide şi grăsimi solide.
Grăsimile alimentare lichide – uleiurile
Cu excepţia unor extracte solubilizate, aşa cum este uleiul de peşte, toate grăsimile lichide provin din surse vegetale.
Mai multe despre uleiuri
Tehnologia de obţinere a uleiurilor
Grăsimile alimentare solide
Grăsimile solide pot fi atât de origine vegetală, cât şi animală. Consistenţa solidă, este dată de preponderenţa acizilor graşi saturaţi solizi (palmitic, stearic, arahic). Acizii graşi nesaturaţi, adică fracţiunile sănătoase ale grăsimilor, se deosebesc de cele saturate, prin faptul că, în structura lor chimică, între anumiţii atomi de carbon, se stabilesc legături duble. Când aceste legături duble se rup, la nivelul celor doi atomi de carbon, se ataşează, câte un atom de hidrogen. Această transformare, schimbă consistenţa produsului. Principalele grasimi solide sunt: margarina, untul, seul, untura si slanina.
Mai multe despre grasimile alimentare solide
Margarina
În terapeutica naturală, alături de alte produse şi procedee, se folosesc şi ouăle de prepeliţă. Acestea au o compoziţie mult mai concentrată în principii decât ouăle de găină, fiind folosite, din acest motiv, ca leac ci nu ca aliment.
Ouăle de prepeliţă sunt produse de către femelele speciei Coturnix coturnix. Aceste păsări de talie mijlocie, sunt specifice faunei Europei (mai multe despre ouale de prepelita).
Diferenţa dintre oul de găină şi ouăle de prepeliţă.
Unele dintre plantele salbatice, care infloresc primavara devreme (martie-aprilie), sunt amintite (in ordine alfabetica), sub forma unor link-uri, mai jos:
- Brebenelul şi speciile înrudite (Corydalis sp.),
- Cornul (Cornus mas),
- Frasinul (Fraxinus excelsior) şi speciile înrudite,
- Ghiocelul (Galanthus nivalis), ghiocelul cu frunze îndoite (Galnthus plicatus) şi ghiocelul bogat (Leucojum vernum),
- Măseaua ciutei (Erythronium dens-canis),
- Ploaia de aur (Forsythia suspensa),
- Spânzul (Helleborus purpurascens, H. odorus),
- Toporaşii (Viola odorata),
- Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris),
- Usturoiţa (Alliaria petiolata),
- Vioreaua (Scilla bifolia).
Elementele vegetative la ghiocel (Galanthus nivalis)
Termenul “fructe” desemnează:
- organele vegetative care închid sămânţa la plantele superioare (angiosperme) – ele poartă numele de fructe botanice,
- organele fructifere comestibile ale unor arbori, arbuşti sau subarbuşti – se numesc fructe alimentare.
Există două tipuri mai importante de fructe alimentare:
- fructe zemoase (merele, portocalele, cireşele, etc.),
- fructe uscate (nucile, alunele de pădure, migdalele, castanele comestibile, etc.).
Chiar dacă nu conţin multe proteine şi nu au toţi aminoacizii esenţiali, fructele prezintă o mare importanţă pentru sănătatea omului, beneficiile aduse organismului nefiind deloc de neglijat [mai multe].
Toporaşii sunt plante ierboase, perene, fără tulpină, componentele aeriene dezvoltându-se dintr-un rizom lung de cca. 3 cm. În lipsa tulpinii, talia toporaşilor este modestă (2-15 cm) (mai multe)
Toporaşii ca plante medicinale
Toporaşii (Viola odorata), cunoscuţi şi sub numele de violete, tămâioare sau viorele – a nu se confunda cu specia Scilla bifolia, sunt plante care îşi desfac florile violete şi parfumate primăvara devreme. Deşi este mai puţin cunoscut din acest punct de vedere, toporaşul a fost şi este utilizat cu succes în fitoterapie (mai multe).
|
|
Comentarii recente